Opera esențială a lui Radu Bogdan rămâne monografia dedicată lui Ion Andreescu. Proiectată în patru volume, din care au apărut doar primele două, lucrarea impresionează deopotrivă prin conținut și formă. Bogăția materialului documentar, riguros selectat, reproducerile fidele ale tablourilor andreesciene, într-o epocă în care tiparul digital era departe de a se fi inventat, scriitura fermă și elegantă în proporții egale, toate acestea fac din această carte cea mai importantă monografie dedicată unui pictor român.
Monografia despre Theodor Aman, apărută înaintea primului volum din Andreescu, anunță principiile după care se ghida Radu Bogdan în alcătuirea unei cărți: rigoarea informației, frumusețea prezentării, suplețea textului. La colocviul din 2011 dedicat lui Aman la Academia Română, au fost voci care au afirmat că monografia Aman scrisă de Radu Bogdan nu a fost depășită până astăzi de altă lucrare dedicată pictorului.
Monografia despre Georgeta Năpăruș și o culegere de eseuri inspirat intitulată Reverii lucide, sunt încă două lucrări care poartă semnătura lui Radu Bogdan.
Maestru elabora textele îndelung și își dorea cele mai bune condiții de tipar pentru lucrările sale. Iată de ce au rămas nepublicate materiale de o covârșitoare importanță pentru istoria artei românești și nu numai. În ultimii nouă ani din viața domniei sale, l-am însoțit în demersul de a așeza în ordine mai multe manuscrise, pe care sperăm să le putem publica în următorii ani.